SARMALELE RECI recuperează pe placă istoria anilor ‘90 și oferă noilor generații un mesaj profetic – ȚARA TE VREA PROST
Într-o perioadă în care te mândreai cu fiecare casetă “originală” adăugată în colecție, apariția titlului “Țara te vrea prost” a fost revelatoare și nu a făcut decât să reconfirme setea de protest a unei bune părți din societate, marginalizată încă de pe atunci de “eroii” lumii noi. Adolescent fiind, am trăit intens mesajul adus în 1995 de Zoltan Andras (voce, clape); Emil Viciu (chitară); Lucian Maxim (tobe); Mihai Iordache (saxofon); Sorin Romanescu (chitară bas), pe versurile lui Florin Dumitrescu. În aceeași manieră excentrică, bucureștenii au hotărât în 2021 ca restituirea discografică, de acum 26 de ani, să nu fie doar o remasterizare a materialului inițial ci un format proaspăt, reînregistrat, adică reinterpretarea de la zero a unei munci de studio care a făcut valuri în epoca nouăzecistă. Dar ca să înțelegem mai bine cum s-a ajuns aici este esențial să ne amintim contextul în care a apărut unul dintre cele mai răspicate mesaje muzicale din punk-rockul primilor ani de libertate.
Nouăzecii au fost anii cei mai “ideologizati” din perioada post comunistă: primele doctrine democratice, lungile discutii politice despre identitatea partidelor istorice, desele demonstrații împotriva guvernelor neocomuniste, mineriadele și primele alegeri “libere”. Așadar, “tânăra democrație” nu a oferit doar teme pentru manualul de istorie politică ci și inspirație bogată pentru textele cu verb, mesaje articulate care au împlinit profilul muzicii de protest ca pe un veritabil formatoar de opinii și de identitate.
Artiștii au fost cei care au dat semnalul anti sistem, unul puternic intelectualizat, asumat până la identitate de cei care consumau rockul, folkul, punkul sau jazzul și dincolo de simplul fredonat.
Timpuri Noi, Valeriu Sterian și Compania de Sunet, Cristian Pațurcă, ori proaspăt repatriatul Phoenix sunt doar câteva dintre numele mari ale primilor ani de după comunism care au dat un astfel de semnal din scena, iar lor li s-a alaturat curând Sarmalele Reci.
ȚARA TE VREA PROST a marcat un hotar, iar creația Sarmalelor a rămas vie până astăzi nu pentru rime perfecte și frazări ușor de reprodus, ci mai cu seamă pentru ironia fină care a trecut intactă sfertul ăsta de secol, îndeplinind “blestemul” de a nu fi doar actuală, ci și de viitor.
Fiecare cartier avea câte o “Violeta”, nu exista scară fără “Gașca de la bloc” (apropo, Emil Viciu, îti mulțumim pentru genialul solo al piesei), nu trecea o zi fără să citezi “Vărsătorul”, iar pentru cei mai puțin inițiați într-ale Capitalei, “La Preoteasa” putea fi cântată până la ultima silabă în oricare alt club din provincie. Universalitatea mesajului nu se oprește nici la “Blues-ul Băiatului Sărac”. Dincolo de titlu, textul transmite în câteva minute cam tot ceea ce trăisem noi, atât de cosmopolit, în primii cinci ani de libertate, dar mai ales după. “Nicu Ceaușescu Presedinte!” este piesa preferată de pe album, iar “Mamelor” a devenit și el un veritabil hit al momentului, traducând abrupt un mesaj al abandonului instituționalizat aparținând unui pseudo-sistem hibrid care încă mijea ochii spre capitalism.
Se spune prin bucătăriile domestice că SARMALELE sunt mai gustoase dacă le mănânci după câteva zile bune de la gătire. La fel este și în cazul muzicii, gusturile se simt, nu se discută. Așa că, relansarea vinilului din Quantic ar trebui să trecă ușor de la simpla emoție a reîntâlnirii cu un titlu emblemă din anii ‘90, la o captură definitivă a mesajului în favoarea oricărui prezent.
ȚARA TE VREA PROST vorbește fidel atât despre România actuală cât și despre cea viitoare, într-un mod în care nu au făcut-o, în trei decenii de propagandă, zecile de analiști ai liberei exprimări.
Rock’N’Food © 2021