Dar ca să înțelegem și mai bine cum s-a ajuns aici, hai să povestim puțin despre munca lor. Recunosc, de multe ori am fost suspicios cu privire la calitatea trupelor nou apărute în rockul de la noi. Ba că sună prea… gol, ba că textele sunt prea sărace și fără mesaj, ba că “lipsește” nu știu ce chitară, ba că vocile sunt stridente, ori că, uneori, rockul pare “luat” de prin alte părți. Însă în cazul Flaming Skies, așa cum am spus, am avut o mare și placută surpriză care tinde deja, dupa cea de-a patra audiție integrală, să devină relevantă pentru mine într-o colecție personală care încet mă deturnează din calea pesimismului.
Tinerii ăștia cântă foarte bine chiar dacă abia au “mirosit” majoratul. Însă nu vârsta este aici indiciul aparte, ci mai cu seamă paradoxul autohton în care rar mai vezi o gașcă atât de “crudă” să bată cu o asemenea îndrăzneală încurcatele căi ale succesului. Născută aproape în perete comun cu lockdownul, Flaming Skies s-a pus pe picioare în vara lui 2019 cu un nucleu de instrumentiști în plină formare. Chiar dacă izolarea le-a redus din turația inițială, inspirația a continuat destul de bine să dea roade astfel încât au trecut carantina cu un portofoliu de creație numai bun de lansat ca single. Au fost trei piese – Locked Up, Battleground și Autopsy, iar întregul se cheamă acum – EMPIRE OF GLASS.
Albumul este destul de bine închegat, ținând cont de faptul că este un debut cu un timp relativ scurt rezervat creației. Are un mesaj puternic și fresh, tăios cât trebuie, cu texte neafectate de “zgomotele” trecutului ci, dimpotrivă, pline cu articulări cotidiene, cu ancore perfecte pentru prezent. Așa că, rockul băcăuanilor are atributele să îți spargă zidurile încă de la prima audiție. Porniți pe urmele Goodbye To Gravity, dar cu mai puține deschideri pe solo-uri și fără accente maideniste, tinerii Flaming Skies atacă harcore-ul surprinzător de frontal și cu o atitudine aparte care trădează o maturitate greu de anticipat la niște tineri debutanți. Spre exemplu, mie îmi plac tobele de la Defy, dar nu doar de acolo și basul, DA, basul care este cântat cu armonie de o adolescentă care transformă ritmica de ansamblu într-o locomotivă pe note. Cel puțin așa mi-au arătat mie boxele pe Rising sau Empire Of Glass.
Vocile sunt și ele potrivite cu identitatea trupei și dramatizează alert mesajul creând o atmosfera potrivită cu ceea ce textul are de spus. Empire Of Glass este un produs stabil, de la nota la silabă, scris în 9 parti.
Nu știu precis rețeta Flaming Skies, dar cert este că o asemenea intrare în scenă îi obligă enorm pentru viitor. Și tot în viitor sunt sigur că identitatea lor vizuală va mai înregistra unele schimbări, potrivite cu atitudinea pe care o afișează. Așadar, semnele rockului nou nu ar trebui să ne dea deloc motive de îngrijorare atâta timp cât viziune și creativitate există, iar inspirația se află pe mâini bune, talentate și demne să ducă mesajul mai departe. Însă principala misiune a noului val ramâne totuși expunerea internațională, pentru că rockul nu a fost și nu va fi niciodată minor sau exclusiv local, ci doar parte a unei mari familii universale, fără granițe fizice și de exprimare, spațiu spre care suntem mereu obligați să tindem.
Așadar, succes pe mai departe Flaming Skies și cine știe – să vă auzim cu bine și pe afara!
Rock’N’Food 
2021