O fi îmbâtrânit, s-o fi liniștit, dar Marko Hietala este încântător de creativ. Este experimental și…foarte “melodic”, pe cel mai nou album al său – “Pyre of the black heart” și probează toate stările astea la public.
Chiar dacă până în prezent are doar două “ieșiri” solo, alături de instrumentiști aleși, alții decât cei din Nightwish, asta nu are nimic de a face cu experiența lui de aproape trei decenii pe scenă.
Pyre of the black heart este fix așa cum se pronunță și singur, pe spatele discului, încă de la primul său titlu: STONE.
Nu este un material 100% modern, dar este un metal care are curajul să nu cadă exclusiv în capcană tradiției nordice și să-și revendice liber puritatea din școală optzecistă a heavy-metalului.
Chitări, în primul rând, sharp-uri și ceva electro-pop găsit de mine pe “Star, Sand and Shadow”. Piesa doi ai crede că întoarce spatele Valhallei în favoarea vocii Tatălui, dar afli doar ascultând-o atent că nu este o mărturisire mistică, ci una personală, care îl leagă pe Marko aproape testamentar de originile sale.
“The voice of my father/It’s the voice I’ll with too…”
Mărturisesc, ca filozofie de lucru, că “The Voice Of My Father” a fost piesa pentru care m-am întors de trei ori la începutul discului. M-a prins destul de bine și cred că asta definește într-un fel întreg conceptul albumului.
Dacă îți place Nightwish, indiferent de experiența avută până acum cu piesele lor, nu poți să nu recunoști muza de pe “Dead God’s Sun”. O baladă tipic nordică la fel ca “I Am The Way”. Și astfel îți dai seama și de ce Holopainen a ținut în dese rânduri ca Marko să le cânte muzica și dincolo de bas.
Cu “Runner of the Railways” te întorci puțin cu picioarele pe planeta heavy-metal. Riff-uri, tobe și clape, toate purtate într-un ritm amețitor, conceput parcă să țină publicul la scenă indiferent de poziția la care ar decide Marko să o cânte în playlist.
Hietala nu încheie audiția discului fără să îți mai ofere o baladă în stilul gothic al anilor ‘90. De fapt, dă proba unei voci impecabile șlefuită parcă din născare lângă aurorele fiordurilor – “Truth Shall Set You Free”.
Puse cap la cap, toate cele 10 piese te poartă, aparent fără legatură cu zbuciumul metalului nordic, prin cele mai provocatoare experiențe. De la filozofia creației, prin continuitate, către inerenta dispariție fizică, moartea.
Balansul ăsta de gânduri și note m-a făcut sa îl țin în play mult și necondiționat pe Marko – Pyre of the black heart.
Încercati și voi!
Rock N’Food
2020
2020