Cum mi-am petrecut SEPTENTRIONUL…

Dacă ești fan Bucovina, probabil că ai “experimentat” deja Ceasul Aducerii Aminte, albumul de debut al ieșenilor. Ei bine, uită sunetul de acolo și reamintește-ți compoziția, mai pune mult peste, treci pe Sub Stele prin Nestrămutat și ascultă Septentrion. 
Ăsta e rezultatul!
Din punctul meu de vedere, Septentrion este cel mai bun album Bucovina de până acum. Poate sunt subiectiv, știu, dar ascultându-l, pentru prima dată, am avut senzația unui paradox. 
 
Sunt sunete pe care am întinerit, pe care le fredonez încă din nouăzecii ăia plini de casete audio. Eu nu îi spun folk-metal, mă feresc de etichete și nici nu îmi place să pun arta în cutiuțe. Prefer să o văd cu ochiul liber, potrivit inspirației de moment a celor care o crează, fără să mai trebuiască să dea cuiva socoteală pentru asta.
Paradoxul trăit de mine ascultând SEPTENTRION vine și din potriveala bizară, mixtura muzicală fabuloasă, echilibrul ăsta pe care Bucovina îl transmite cu lejeritate, acela dintre păstrarea drumului spre metalul universal și permanenta întoarcere la rădacini. 
 
SEPTENTRION devine astfel o acoladă perfectă atemporală, dar potrivită vremurilor actuale. Albumul păstrează metafizica obișnuită din scriitura trupei (Zi După Zi, Șoim în Vazduh, Veacul Ruinei, Duh) și reafirmă ca particularitate a exprimării compozitorilor mesajul renașterii de după moarte. Tema dispariției pământene pusă în paradigma viețuirii dincolo de hotarul materiei primește aici încă o tușă adâncă, una întunecată, actuală, aproape ca un verdict în – Din Negru (În Mai Negru): “… negru-s și eu. Razbunare”.
Textul este o continuare firească a primului strigăt care într-un fel anunța deja NORDUL – Așteaptă-mă dincolo (de moarte). O simțire pronunțată prin cântec In Memoriam Adrian Rugină. Un recviem, ca un tribut adus tuturor celor dispăruți nemeritat, într-o clipă din noapte și ramași, acum, aproape uitați, ”nerăzbunați” COLECTIV.
 
Retrăim, bineînțeles, aevea – și NORDUL autohton. Cel cu povești fantastice spuse în ton clar în Noaptea Nimanui.
Moroi, foc, negură, lighioane, toate îmbracate în chitari cu sunete puternice, fac din STELE CALAUZĂ și FAURAR DE VISE un corpus universum pentru SEPTENTRION. Nici “de CREMENE” nu o să poată trece nimeni prea usor, pentru ca acolo basul lui Jorge e hotar. Te ține pe loc și îți bate direct în inima cu tonuri puternice. Regăsim pe album aceeasi tobă reglată în amprentă de Mișu și bătută cât să îți simți pulsul cum sare. Un ritm combinat așa încă de la “Cărări în Suflet” și chiar cu mult înainte de ele. Totul pe un tandem vocal pe care nu îl văd concurat, pentru moment, in metalul de aici.
Revine în altă tonalitate și outro NESTRĂMUTAT, asta cel mai probabil pentru ca nimeni să nu creadă că Septentrionul a apărut de nicăieri. Povestea continua!
Spuneam la început de “Ceasul Aducerii Aminte” și mă întorc aici pentru că revederea cu rock-ul de la începuturile Bucovina înseamna și pe Septentrion – Vinterdoden. Remasterizat și pus ca bonus pentru luat aminte sau… amintire.
În concluzie. Nu, SEPTENTRION nu s-a lansat, EL exista ca simț din totdeauna în vâna BUCOVINEI și este, deja, o marca a trupei.
 
SEPTENTRION este un parcurs, un drum care, pe masură ce îl asculți, nu are decât un viitor care să urce. Este deja clar și pentru mine: începând cu SEPTENTRION și chiar mai înainte de nașterea lui “… am NORD în sânge !”.
 
Rock N’Food©️2019

Author: Rock&Food

Dacă muzica e hrană pentru suflet, atunci rockul este ingredientul principal. Preparăm știri și cronici fără rețete impuse, folosim condimente tradiționale precum rifful, shredul, beat-ul și rafalele lungi de tobe. Coacem pentru voi muzici la gramaje potrivite în cuptoarele minții și privim mereu cu pasiune în spatele fiecărui spectacol. Analizam în tempo comod întâmplările de viață ale idolilor noștri, propunem și promovam muzicile noi ca principale surse de gust, de continuitate și creativitate. RockNFood este o inițiativă media independentă, născută în online din nevoia de a strânge la un loc comunitățile de oameni creativi, pasionați de metal, heavy, rock and roll și... bucătărie. Rock’N’Food hrănește creierul până la ultima picătură de sunet. Nu îngrașă și o dată încercat crează iremediabil dependență. Rock And Food - Gusturile se simt, nu se discută!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *