Bohemian Rhapsody. REGINA marelui ecran

Cu toate că scenariul este decupat mai mult pe figura lui Mercury – familie, viață personală, frământări muzicale și identitate de gen – pelicula nu reușește să ne deseneze și grandoarea cu care suntem obișnuiți să întâmpinăm orice gând legat de Queen.

Firescul și atitudinea cotidian umilă cu care ne sunt prezentate personajele în Bohemian Rhapsody fac din trupă, în unele momente, o miniatură a titanului care a defilat la propriu prin muzica rock a acelor vremuri.

Aflăm cine sunt autorii hit-urilor celebre și cum au “devenit” ele un mod de viață pentru milioane de fani din întreaga lume, anulând bariere geografice, prejudecăți sau diferențe ideologice ori de limbă, dar ne sunt predate la pachet, “pe repede înainte”, intrarea trupei pe piața americană, legăturile cu marile găști rock ale vremii și concertele grele care au schimbat prioritațile multor producători în materie de show și promovare.

Ni se arată și fața scârboasă a industriei muzicale, una adevărată și încă actuală, care se încăpățâna și atunci, ca acum, să ucidă adevaratele talente. Ne sunt deconspirați, pe drept cuvânt, tot felul de bișnițari de suflete care, odată ajunsi in anturajul unei trupe importante, precum Queen, le-a dorit din tot sufletul deturnarea din ceea ce le-a fost dat, vocația de a face istorie.

Chiar dacă sunt numiți și aici manageri, producători, căutători de talente, eu tot răman pe teren parazit un fel de afoni, sclavi ai secundelor, care cântăreau notorietatea artiștilor, la fel ca acum, în funcție de cum “ar putea arăta” piesele rock la radio.

Reconstituirea LIVE AID și contextul de back stage, pregătirea acelui show, toate reusesc să răvășească pe deplin emoția și sentimentele privitorului. Poate fi considerat momentul ”de aur” al filmului, chiar dacă el îmbracă inteligent producția de la un capăt la altul.

Și acum, bonus, câteva note de culoare de-ale locului, ca să zic așa. Adică la ce nu m-am așteptat mergând pentru un asemenea titlu în sala de cinema.

Proiecția s-a făcut cu casa închisă. Am rezervat biletele cu o zi înainte și am avut surpriza plăcută să constat că, într-adevăr, s-au vândut toate tichetele, iar sala era plină ochi.

Public de toate felurile, în special de rock, dar și unele… scăpări născute din mimetism. Erau unii prezenți acolo pentru că “se poartă”, pentru că au auzit ei de undeva sau pentru că merită bifat și ăsta.

Șocul multora a fost să afle la fața locului, pentru prima dată, că “solistul Freddie” era homosexual, că trupa cânta ceva mai multă muzică decât ce au auzit mulți în chip de imn la premierea sportivilor sau că, uite, pe ecran doi băieți se sărută.

Revenind la esența poveștii, în privința producției, ar mai fi de zis doar că Brian May, chitaristul fondator al trupei, rămâne un titan. Atât pentru istoria rockului cât și pentru ideea măreață de a expune biografia trupei, din spatele camerelor, pe marele ecran. Trebuie să îi mulțumim și pentru că a ales atât de bine să fie mai mult decât un mentor al producției, creierul întregii regii. Muzicianul s-a implicat în tot și a colaborat cu cei mai buni – de la detaliile legate de finanțare și marketing până la cele legate de remasterizarea înregistrărilor rare cu Freddie și chiar participarea (în caitate de “ultim cuvânt”) la castingurile care au adus actorii în film. Și ei, șocant de bine aleși, toți!

Oricum am comenta, Bohemian Rhapsody a devenit și prin film o capodoperă a muzicii din toate timpurile, o marcă 100% Queen care, la rândul ei, intră potrivit în istorie. Vizionare placută și vouă!!!